Puya descrie despărțirea de fostul său manager, Dorian Enache, drept una „nu chiar amiabilă”, dar îi recunoaște contribuția la carieră: a învățat de la el, iar Enache a ales multe dintre single-urile sale. Despre viitorul în muzică, rapperul are un criteriu legat de oamenii din fața scenei: va continua cât timp aceștia îl urmăresc și îi cântă piesele.
În conversația cu Cătălin Măruță, în podcastul „Sosurile lui Măruță”, Puya vorbește despre anii de colaborare cu Enache, despre libertatea de a face muzică în propriul stil și despre momentul în care ar prefera să încheie el însuși cariera.
Ce apreciază Puya din colaborarea cu Dorian Enache
Puya spune că a lucrat cu Enache din 2009 până „prin 2017”. Fostul manager a avut un cuvânt de spus în alegerea multor piese lansate ca single-uri, adică promovate individual. Artistul îi recunoaște această contribuție, deși descrie un final dificil al relației profesionale:
„Am și învățat multe de la el, dar a avut acest defect. Nu prea îi plăceau calculele. Ne-am despărțit nu chiar amiabil, dar...”
În același răspuns, aprecierea pentru priceperea lui Enache rămâne alături de reproș: „Era foarte bun în meseria asta, doar că s-a terminat prost. Nu trebuia să se termine așa”.
Enache făcea parte dintr-o structură care se ocupa atât de cariera artiștilor, cât și de contractarea concertelor. Potrivit biografiei lui Cristi Ochiu publicate de Women In Music, Ochiu și Enache au înființat Music Expert în 2008, cu servicii de management și booking. Agenția a lucrat cu Puya și a organizat turneele „Puya – Somewhere in the Balkans” și „Puya – Change”.
Despre fostul colaborator, Puya mai spune: „Habar nu am ce mai face și nici nu mă interesează. Sper să fie bine și să fie milionar”.
Libertatea de a face muzică și posibilitatea insuccesului
Când vorbește despre propriul parcurs, Puya spune că a fost mereu pregătit și pentru insucces. El leagă această atitudine de libertatea de a rămâne în propriul stil, fără să prezinte legătura drept o certitudine:
„Eu tot timpul am fost pregătit pentru insucces. Nu mi-am dorit niciodată cu tot dinadinsul chestia asta și poate asta mi-a dat și o anumită libertate să fiu așa cum vreau.”
Pentru ascultători, o lansare este rezultatul vizibil. Puya atrage atenția asupra anilor care o precedă: „Lumea vede doar sfârșitul, vede doar ce am lansat, dar nu știe ce s-a întâmplat cu un an, doi, trei în urmă”. Întrebarea pe care o reproduce are tonul familiar al celor care așteaptă următoarea piesă: „Bă, da' nu mai scoți și tu ceva?”.
Artistul descrie carierele drept „sinusoidale”, cu urcușuri și coborâșuri, și spune că observă această evoluție inclusiv la artiștii internaționali.
Reacția publicului care l-ar face să se retragă
Puya leagă momentul retragerii de atenția spectatorilor. Ar prefera să decidă singur când să încheie, iar semnalul ar fi o schimbare foarte concretă în comportamentul oamenilor din fața lui:
„Mai bine pui tu punct decât să pună alții. În momentul în care lumea o să caște și o să se uite în telefon, cu siguranță ăla o să fie sfârșitul. Cât timp se uită la mine și îmi cântă piesele, o să continui.”
Alături de răspunsul publicului, îl ține aproape de scenă și propria plăcere de a cânta: „Mie îmi face plăcere să-mi aud vocea. În primul rând, mă duc pentru mine, nu pentru ei”.