Prințul Harry spune că parfumul mamei sale, Diana, l-a ajutat în terapie să regăsească amintiri pe care nu le mai putea evoca. La sugestia terapeutului, a pulverizat parfumul ei și a simțit că se întoarce într-un alt timp. „Uitasem cum suna vocea mamei mele. Uitasem râsul ei”, povestește ducele de Sussex.
Harry vorbește despre această experiență în conversația cu Mary-Frances O’Connor, psiholog care studiază felul în care creierul răspunde pierderii unei persoane dragi. Discuția face parte din Redefining Grief: Building Resilience Through Loss, cursul lansat de MasterClass la 8 octombrie 2026. În această conversație nou publicată, el revine asupra unor experiențe mai vechi, de la pierderea mamei în copilărie până la dificultățile trăite în Canada și echilibrul pe care îl caută între muncă și familie.
În explicația lui, odată cu emoțiile își închisese și amintirile: atât pe cele dureroase, cât și pe cele frumoase. Pentru a-și putea imagina chipul Dianei, avea nevoie să privească o fotografie. Mirosul familiar l-a ajutat să treacă de acel blocaj. Descrie senzația prin imaginea unui zid din care sunt scoase câteva cărămizi, lăsând amintirile și experiențele să pătrundă din nou.
De ce simțea că trebuia să rămână trist
Harry avea 12 ani când Diana a murit, în august 1997. Își amintește că statutul său de prinț putea crea impresia că avea la dispoziție cel mai bun ajutor, dar el nu găsea un loc în care să-și exprime sentimentele. Știa că oamenii îl priveau întrebându-se cum se simte după pierderea mamei și încerca să le arate că este bine. Spune că, timp de 15–20 de ani, la întrebarea despre starea lui răspundea „Sunt bine”, deși se simțea amorțit emoțional.
Unul dintre episoadele la care revine este întâlnirea cu oamenii care lăsaseră flori pentru Diana la Kensington Palace. El și fratele său, William, deveniseră intermediarii durerii celor veniți să-i aducă un omagiu mamei lor. Aceștia își exprimau emoțiile mai deschis decât puteau cei doi copii. Harry spune că se simțea aproape vinovat văzând oameni plângând pentru cineva pe care nu îl cunoscuseră personal, în timp ce el nu putea arăta aceeași emoție.
Atunci se agățase și de credința că Diana avea să se întoarcă și să-i ia cu ea pe el și pe William. O descrie drept o credință care îl proteja în fața pierderii.
Despre plâns, își amintește că nu a plâns când a aflat de moartea mamei, că a plâns la înhumare și că apoi nu a mai plâns aproape două decenii. „Eram convins că asta însemna putere, dar nu era așa”, spune Harry. Privind în urmă, se vede ca pe un copil care nu simțea că are voie să se prăbușească și nu știa cum să treacă prin durere.
Mai târziu, ideea că ar putea fi fericit fără Diana îi provoca vinovăție și i se părea o lipsă de loialitate. Tristețea și amorțeala ajunseseră, pentru el, dovada că îi simțea lipsa. Schimbarea pe care o descrie a venit când a putut privi altfel această legătură: „Ceea ce am descoperit, de fapt, a fost că ea voia doar să fiu fericit”.
Căutase și moduri de a fugi de sentimentele sale. Vorbind despre serviciul militar, spune că mersese de două ori la război cu gândul că le-ar putea lăsa în urmă.
Ce spune că a trăit după sosirea în Canada
Conversația include și amintirea plecării în Canada, în 2019, împreună cu Meghan și fiul lor, Archie, pe atunci bebeluș. Harry spune că voiau să ia distanță de tot ce se întâmpla și să aibă spațiu pentru a gândi. Șederea pe insula Vancouver a precedat retragerea cuplului din îndatoririle regale, de la începutul lui 2020.
La două sau trei zile după sosire, Harry spune că a resimțit ceea ce numește o „cădere a adrenalinei”, o senzație pe care nu o mai trăise. Bănuia că, în mediul stresant din care plecase, corpul său funcționase cu multă adrenalină. Departe de acel ritm, avea impresia că nu mai putea face lucrurile obișnuite din casă și că avea nevoie de stres pentru a putea funcționa.
Spune că a intrat în depresie pentru aproximativ două săptămâni: „Simțeam că nu pot funcționa fără adrenalină”.
Munca și limita de zece zile departe de familie
Armata îi oferise însă și o identitate de care se simțea profund legat. După încheierea serviciului militar, ajutorul oferit altora a rămas o sursă de energie și de sens. Harry spune că atât identitatea sa militară, cât și cea pe care s-a sprijinit ulterior aveau în centru munca în folosul celorlalți.
Acum, găsește bucurie și energie alături de Meghan și de copiii lor, Archie și Lilibet, dar și în activitatea sa, atunci când lucrează direct cu oamenii. Pentru a împăca aceste părți ale vieții, spune că urmează o limită concretă: să nu stea mai mult de zece zile departe de soție și copii. Explică această regulă prin încercarea de a continua munca în care găsește un scop și de a fi prezent ca tată și soț.
Legătura cu Diana rămâne și în gesturile obișnuite. Harry spune că se gândește la mama sa în fiecare seară și în majoritatea dimineților, privind o fotografie înrămată a ei. Despre ceea ce face, spune: „Tot ceea ce fac, tot ceea ce îmi dedic energia, sper că ar face-o pe mama mea mândră”.