Matei Dima spune că părinții lui sunt mândri de cariera pe care și-a construit-o, deși la început au privit cu scepticism alegerea profesiei. Actorul cunoscut ca BRomania explică rezervele lor prin dificultatea industriei în care voia să lucreze. Susținerea familiei exista însă și în anii de început, când studia în Statele Unite.
Într-un interviu acordat VIVA, publicat la 18 octombrie 2026 în contextul lansării filmului „Teambuilding 2”, Dima a fost întrebat dacă părinții, prezenți la eveniment, l-au susținut în ceea ce și-a dorit să facă. Răspunsul său a fost afirmativ:
„Părinții mei sunt niște oameni foarte buni. N-au ratat niciodată nimic din ce am făcut. Au fost ei mai sceptici la început cu ce am vrut eu să fac pe plan profesional — pentru că e grea industria asta — dar le-am arătat că se poate. Și sunt mândri de mine.”
Sprijinul familiei în anii de studii din SUA
Ajutorul părinților avea o formă concretă încă din perioada studiilor americane. Într-un interviu acordat Cuget Liber, publicat la 24 octombrie 2011, Dima povestea despre facultatea din Iowa și despre continuarea pregătirii în regie de film la Los Angeles. Își alesese direcția încă din liceu: din clasa a X-a știa că voia să devină regizor.
La universitatea privată din Iowa, bursa îi acoperea școlarizarea, ceea ce le permitea părinților să-l ajute cu traiul. Dima estima atunci cheltuielile personale pentru două semestre la aproximativ 4.000 de dolari pe an. Taxa de școlarizare acoperită de bursă era de circa 40.000 de dolari anual.
În cei patru ani de facultate, mersese la numeroase audiții și jucase în mai multe producții. Accentul de român îi făcea drumul mai dificil, dar devenise un avantaj când o regizoare îl chemase la audiții pentru o piesă a cărei acțiune se petrecea în Cehia.
La momentul interviului din 2011, se afla în al doilea an al unui masterat de regie de film la Los Angeles. Și acolo studiile erau acoperite de bursă, însă costurile vieții erau mai mari decât în Iowa. Unchiul său îl găzduia, iar Dima îi mulțumea pentru acest ajutor.
Dorința de a răsplăti eforturile părinților apărea explicit în felul în care își privea viitorul: „În America, mi-ar fi mai ușor să le demonstrez părinților că am meritat sacrificiile pe care le-au făcut”, spunea atunci.
Doi ani de rescriere a scenariului
Despre „Teambuilding 2”, Dima vorbește în interviul publicat în octombrie 2026 în termenii unui efort întins pe aproximativ patru ani. Descrie etape diferite ale lucrului la proiect: a rescris scenariul timp de doi ani, iar în ultimul an a promovat filmul.
Actorul spune că a cheltuit dublu față de primul film și că plățile pentru producție continuau la momentul conversației. Nu indică o sumă, ci își raportează efortul financiar la filmul precedent.
Dincolo de această investiție, Dima spune că preocuparea permanentă de a depăși primul film riscă să mute atenția de la poveste la clasament. Într-un interviu acordat HotNews, publicat la 17 octombrie 2026, el explică întrebarea pe care o considera importantă pentru continuare: „avem ceva nou de spus cu personajele astea?”
Ce îl ajută în perioadele dificile
În conversația pentru VIVA, discuția despre film ajunge și la experiențele personale. Întrebat ce scenă îl reprezintă cel mai bine, Dima o alege pe cea în care prietenii îi găsesc personajul „într-o stare deplorabilă”. Spune că a trecut și în viața sa prin asemenea stări și crede că acestea se regăsesc în ceea ce joacă.
Printre momentele grele amintește o despărțire și prieteni pe care i-a pierdut. Când este întrebat cum își găsește energia să continue, enumeră munca, sportul și terapia.
Iar sfatul pe care i l-ar da lui Matei de la 16 sau 18 ani privește felul în care se raportează la ceilalți: „Să rămână empatic, să nu își piardă empatia niciodată.”