Jo merge la biserică atunci când programul îi permite, iar în deplasările pentru concerte găsește de multe ori un loc unde să se retragă pentru rugăciune. Cântăreața, pe numele său Ioana Anuța, a explicat cum își păstrează aceste momente în declarațiile pentru Spynews.ro publicate pe 2 octombrie 2026.
„Dar chiar și când sunt plecată, de multe ori găsesc un loc în care să mă retrag. Încerc și reușesc să fac asta”, spune artista. În momentele grele, povestește că a simțit ajutorul lui Dumnezeu: „Îl simt pretutindeni lângă mine”.
Jo este recunoscătoare atât pentru ceea ce trăiește acum, cât și pentru încercările din trecut. Le privește ca pe experiențe care au contribuit la persoana de astăzi și crede că inclusiv greutățile au un rost în viața ei. „În sfârșit, la mine în suflet este liniște și pace”, mărturisește cântăreața.
Credința din copilărie și timpul pentru familie
Legătura cu biserica începe, pentru Jo, în familie: „Am avut o relație strânsă cu Dumnezeu încă de mică, mergeam la biserică și cu bunica, și cu părinții”.
Despre felul personal în care își trăia credința vorbea și într-un interviu pentru ADPM publicat pe 13 aprilie 2013, la începuturile carierei sale. Atunci spunea că nu ținea post, dar se considera credincioasă. Explica faptul că avea o credință interioară și că postul sau închinarea la trecerea pe lângă o biserică nu reprezentau, în opinia ei, dovezi obligatorii ale acesteia.
În același interviu, sărbătorile petrecute în familie erau deja mai greu de împăcat cu activitatea muzicală. Jo povestea că, de când intrase în această lume, avea tot mai puțin timp pentru cei dragi. Își dorea să petreacă sărbătorile alături de ei, iar efortul de a se întâlni era comun: „Facem cu toții eforturi pentru a reuși să stăm cât mai mult împreună”.
Mai multă muncă și emoții înainte de scenă
În declarațiile publicate pe 2 octombrie, Jo spune că auzea des de la cei din jur că ultimul an fusese „anul ei”, dar nu îl percepuse neapărat astfel. Pentru ea, diferența față de anii precedenți se simțise în efortul depus: „Am muncit mult mai mult decât în anii trecuți, iar probabil acest lucru s-a și văzut”.
Înainte să urce pe scenă, atenția ei se îndreaptă către colegi și către ceea ce se întâmplă în jur. Are în continuare emoții și vorbește despre anxietatea care apare în acele momente. Pentru ea, emoțiile ajută interpretarea, iar gândul de a renunța la scenă este legat de ipoteza că nu le-ar mai simți:
„Eu m-am jurat că în ziua în care nu voi mai avea emoții, mă voi lăsa! Nu există să nu ai emoții. Emoțiile sunt întotdeauna bune și te ajută să transmiți ceea ce cânți mult mai profund și mai direct.”
La Untold, de la panică la bucuria de a cânta
După concertul de la Untold 2026, Jo a povestit într-un Instagram Story cum trecuse prin ziua spectacolului: se trezise cu anxietate, vărsase de trei ori de emoții, iar cei apropiați încercau să o motiveze și să îi reducă agitația.
La probe, potrivit artistei, dificultățile cu sunetul au accentuat panica. Sunetul ajungea cu întârziere, iar în căști nu auzea aproape nimic. După ce a coborât de pe scenă, reacția organizatorilor i-a redat încrederea: oamenii din echipă erau încântați de prestația ei de la probe.
Seara, pregătirile au adus din nou grabă și întârzieri. Când a început să cânte, Jo spune că nu auzea nimic în căști. În acel moment și-a spus: „Bucură-te!”. A descris apoi bucuria unui copil care își dorise acel moment toată viața, chiar dacă nu auzea publicul sau propria voce.
După ce a coborât de pe scenă, a sărutat pământul, la propriu, povestește ea, amintindu-i pe colegii de scenă ca martori ai gestului. Au urmat lacrimi de fericire și recunoștință. Atunci și-a formulat și răspunsul la întrebarea despre rostul efortului zilnic: „Pentru asta muncesc, pentru asta mă trezesc în fiecare zi”.
După acea experiență, spunea că visează să cânte în fața unor stadioane pline. La finalul mesajului, mulțumea lui Dumnezeu și își amintea că, în urmă cu aproximativ zece ani, venise la Untold să se distreze, cu multe visuri încă neîmplinite: „Am început să-mi îndeplinesc din ele”.