Sari la conținut

Valerie Lungu, în 2025, despre tatăl ei: „Nici măcar un telefon în 23 de ani nu a dat”

În ianuarie 2025, Valerie Lungu explica de ce nu voia să-și caute tatăl și își amintea salutul unei vecine către ambii părinți. Tot atunci vorbea despre decizia de a locui separat de mamă.

Victoria Lungu și Valerie Lungu, cu ochelari de soare, pe o promenadă cu palmieri, lângă o construcție din cărămidă.
Victoria Lungu și fiica ei, Valerie Lungu

Valerie Lungu spunea în ianuarie 2025 că tatăl ei nu o sunase în cei 23 de ani de după divorțul părinților. În conversația de la „În Oglindă”, cu Mihai Ghiță, creatoarea de conținut și fiica interpretei Victoria Lungu explica de ce nu mai voia să caute apropierea de el: pentru ea, contau oamenii care îi erau alături, la bine și la greu.

Nu se mai văzuseră nici măcar întâmplător, pe stradă, povestea Valerie. Îl considera un străin, despre care nu știa cum este. Dădea exemplul unui copil înfiat, care poate iubi ca pe un tată omul care l-a crescut, pentru a explica de ce rudenia biologică nu îi era suficientă.

„Pentru mine contează mai mult prezența unui om decât sângele pe care îl share-uești.”

Vorbea despre gesturi simple pe care le-ar fi putut primi: un telefon prin care tatăl să o întrebe dacă este sănătoasă, dacă are nevoie de ceva sau o urare de ziua ei, trimisă pe rețelele sociale. Spunea că nici acestea nu veniseră. Dacă el nu simțise nevoia să o contacteze, Valerie nu vedea de ce ar trebui să continue ea să se gândească la ce avusese ori la ce îi lipsise.

Salutul vecinei pe care îl auzea înainte de școală

Din adolescență îi rămăsese o amintire legată de absența tatălui. Era în clasa a X-a și auzea, înainte de plecarea la școală, cum o vecină își lua rămas-bun de la părinți:

„Vecina mea îi avea pe ambii părinți și le spunea zilnic: «Mama, tata, vă iubesc, plec la școală». Și eu spuneam doar «mama, am plecat».”

Spunea că auzise acel salut în fiecare dimineață, timp de doi ani. Când vorbea despre diferența dintre iubirea maternă și cea paternă, își lega explicația de propria experiență: „Spun din ce cred eu că-mi lipsește”.

Părinții s-au despărțit când avea șapte ani

Valerie tocmai intrase în clasa întâi când părinții au divorțat. Avea șapte ani și, potrivit mărturiei sale, tatăl nu a mai fost prezent ulterior în viața ei. Despre perioada aceea spunea că îi era prea greu să-și amintească și că își pusese o barieră: evita să revină la întrebările despre ce fusese și despre cum ar fi putut arăta copilăria ei.

Explica totuși că părinții nu se înțelegeau și că tatăl, care era fotbalist, lipsea frecvent de acasă. Despre alegerea mamei spunea că fusese făcută pentru a o proteja de anumite situații. A păstrat însă pentru ea împrejurările concrete: „Sunt câteva lucruri, dar nu vreau neapărat să vorbesc despre ele”.

Cum explica decizia de a locui separat de mamă

În aceeași conversație, Valerie vorbea și despre nevoia de a-și construi propria viață de cuplu. Locuise împreună cu mama și cu partenerul ei, Alex Gîlcă, dar ajunsese la concluzia că această formulă nu mai era potrivită.

Respingea ideea că și-ar fi dat mama afară din casă. Povestea că propusese două variante: fie ea și Alex să închirieze o altă locuință, fie să găsească o chirie pentru mamă, pe care să o plătească ei. Potrivit Valeriei, Victoria Lungu alesese în cele din urmă să se mute la Chișinău, unde închiriase o locuință.

Valerie recunoștea că voia să se concentreze mai mult asupra relației de cuplu și să construiască ceva împreună cu Alex. Credea că mama se simțise puțin marginalizată și că propunerea de a locui separat o deranjase.

Spunea atunci că păstrau legătura și că o mai ajuta financiar: „În prezent, vorbesc cu mama, nu am abandonat-o”.

Etichete
Semnalează o greșeală
Se încarcă articolele partenere…