Zmeura de Aur 2011
Data publicarii: 25 Ianuarie 2011
Vizualizari: 1862

Filmele "Ultimul războinic al aerului/ The Last Airbender" şi "Saga Amurg: Eclipsa/ The Twilight Saga: Eclipse" au primit câte nouă nominalizări la premiile Zmeura de Aur, acordate celor mai proaste filme sau prestaţii actoriceşti, informează hollywoodreporter.com.

Cele două filme au primit, luni dimineaţa, câte nouă nominalizări la aceste premii, care, potrivit organizatorilor, "dezonorează cu mândrie cele mai proaste realizări din industria cinematografică".
Cineastul M. Night Shyamalan, regizorul filmului "Ultimul războinic al aerului/ The Last Airbender", a fost nominalizat la categoria "cel mai prost regizor". Filmul său a mai fost nominalizat, printre altele, la categoriile "cel mai prost film al anului 2010", "cel mai prost remake", "cel mai prost scenariu" şi "cel mai prost cuplu de pe ecran/ cea mai proastă distribuţie". Filmul "The Last Airbender" va concura şi la o nouă secţiune, inclusă de organizatori începând de acest an, denumită "cea mai proastă utilizare a tehnologiei 3D".
"Saga Amurg: Eclipsa", cel mai recent film din celebra franciză cu vampiri, reprezintă un concurent puternic pentru "The Last Airbender", fiecare dintre actorii principali din distribuţie - Robert Pattinson, Taylor Lautner şi Kristen Stewart - fiind nominalizat la categoria "cel mai prost actor". Întreaga distribuţie a filmului a fost nominalizată la categoria "cel mai prost cuplu de pe ecran/ cea mai proastă distribuţie", iar filmul în sine va concura la categoria "cel mai prost film al anului 2010".
Celelalte trei pelicule care vor concura la categoria "cel mai prost film al anului 2010" sunt lungmetrajele "Vampires Suck", "Totul despre sex 2/ Sex and the City 2" şi "Recompensă cu bucluc/ The Bounty Hunter".
La categoria "cel mai prost regizor al anului" vor concura Jason Friedberg şi Aaron Seltzer ("Vampires Suck"), Michael Patrick King ("Totul despre sex 2"), M. Night Shyamalan ("Ultimul războinic al aerului"), David Slade ("Saga Amurg: Eclipsa") şi Sylvester Stallone ("Eroi de sacrificiu/ The Expendables").
La categoria "cel mai prost actor al anului 2010" au fost nominalizaţi Jack Black ("Călătoriile lui Gulliver/ Gulliver's Travels), Gerard Butler (Recompensă cu bucluc/ The Bounty Hunter"), Ashton Kutcher ("Un cuplu mortal/ Killers" şi "Ziua îndrăgostiţilor/ Valentine's Day"), Taylor Lautner ("Saga Amurg: Eclipsa") şi Robert Pattinson ("Aminteşte-ţi de mine/ Remember Me" şi "Saga Amurg: Eclipsa").
Actriţele Jennifer Aniston ("Recompensă cu bucluc/ The Bounty Hunter" şi "Schimbul/ The Switch"), Mylie Cyrus ("Ultimul cântec/ The Last Song"), Sarah Jessica Parker, Kim Cattrall, Kristin Davis şi Cynthia Nixon ("Totul despre sex 2"), Megan Fox ("Jonah Hex") şi Kristen Stewart ("Saga Amurg: Eclipsa") au fost nominalizate la categoria "cea mai proastă actriţă a anului 2010".
Premiile Zmeura de Aur au fost create în 1980, de John Wilson, un cinefil împătimit.
Câştigătorii - decişi în urma voturilor celor 687 de membri ai Fundaţiei Zmeura de Aur - primesc un trofeu, care valorează câţiva dolari, format dintr-o zmeură aurie, pusă pe o peliculă de 8 mm ciopârţită.
Cea de-a 31-a gală a premiilor Zmeura de Aur (Razzie Awards) va avea loc la Barnsdall Gallery Theatre din Hollywood pe 26 februarie, cu o zi înainte de gala premiilor Oscar.

Adauga comentariu

Nume:


Email:



Comentariu

Cod securitate


În interviul din noul numãr al ghidului Pro TV Magazin, Mihaela Radulescu povesteste despre cum se mentine o relatie la distanta: "E tot o iubire… Doar are alte reguli, alte intensitati, alte doruri si... probabil mult mai multe sanse sa tina". Întrebata care este secretul prin care rezista relatia la distanta, Mihaela spune cu pasiune: "Iubirea e mereu o taina pentru cei din afara ei si o lumina minunata pentru cei care o traiesc".
 Vedeta recunoaste ca nimic nu a fost complicat niciodatã în ceea ce priveste relatia ei: "Pe terenul nostru se joaca diferit, dupã niste reguli facute de noi si, în general,fara public spectator".
 Mihaela Radulescu afirma în materialul din Pro TV Magazin ca este posibil sa se întoarca pe micul ecran cu o editie speciala în martie, spunând ca aceasta este "specialitatea" ei în ultima vreme.

Scriitorul Rowan Somerville a fost recompensat cu premiul pentru cea mai proasta scena de sex din literatura pe 2010, cu un pasaj din romanul "The Shape of Her", informeaza bbc.co.uk.
 Romanul "The Shape of Her", al doilea din cariera scriitorului Rowan Somerville, contine fraza urmatoare: "Degetele ei au eliberat parul lui, care a cazut si s-a rasucit pe abdomenul ei ca un peste care sare din apa".

În discursul de acceptare a acestui premiu insolit, scriitorul a declarat: "Nimic nu e mai britanic ca sexul prost, asadar, în numele întregului popor, va multumesc".

Brad Pitt, Ben Stiller si Tina Fey pasesc pe covorul rosu la premiera filmului de animatie Megamind de la New York, unde Pitt povesteste ca, de cand a devenit tata, are alte criterii de selectie a rolurilor. In plus, actorul glumeste despre personajul sau si spune ca acesta seamana mai degraba cu George Clooney, decat cu el. Filmul a intrat direct pe locul intai la box office, ceea ce este inca un motiv de satisfactie pentru Ben Stiller, care este si producator executiv.

Fetita de 3 ani dependenta de alcool si tigari!

 Un caz socant: o fetita in varsta de doar 3 ani din Huizhou, China, este dependenta de alcool si de tutun. Mama copilului sustine ca a gasit-o la un moment dat fumand pe ascuns in toaleta. Aparent, micuta rezista foarte bine si la bautura, putand bea 3 sticle de bere pe zi fara nicio problema.Copilul a fost implicat recent intr-un accident auto care i-a provocat rani la cap. In urma traumatismelor craniene fetita a inceput sa se comporte ciudat. Doctorii care au tratat-o in urma accidentului sustin la randul lor ipoteza ca fetita ar fi suferit o schimbare a personalitatii ca urmare a ranilor suferite la cap in urma accidentului auto.

 

 

Rusia organizeaza CM 2018. Presedintele Joseph Blatter a anuntat pentru prima oara in istorie in aceeasi zi numele tarilor organizatoare a doua editii consecutive ale Campionatului Mondial. Astfel, FIFA a decis ca Rusia sa primeasca turneul din 2018, invingand candidaturile Olanda/Belgia, Spania/Portugalia si Anglia. Pentru competitia din 2022, FIFA a stabilit ca punct de desfasurare Qatarul, in detrimentul Australiei, SUA, Japoniei si Coreei de Sud.